Mreana

Raspandire :

Mreana este unul dintre pestii cei mai caracteristici pentru raurile noastre din regiunile de deal. Mreana vanata (barbus meridionalis petenyi), ruda sa, traieste in portiunile superioare ale acelorasi ape, in zona lipanului si a scobarului. Mreana este un peste deosebit de raspandit mai ales in Europa Centrala, unde poate fi gasit in aproape toate raurile. Limita nordica a raspandirii sale este paralela 55. In Romania, mreana traieste in Siret, Prut, Arges, Tisa, Somes, Olt, Mures, Tarnave, Crisuri, Hartibaciu, Jiu, Timis, Bega, Cerna, Cibin, Raul Negru, Cormos, Bistrita etc., dar poate fi gasita si in Dunare, in cantitate mai mica. Descriere Mreana poate fi usor recunoscuta dupa o serie de particularitati care o disting de celelalte specii de pesti. Astfel, are corpul fusiform, aproape la fel de gros pe toata lungimea si subtiat abia in apropierea caudalei; capul este ascutit, botul proeminent, gura dispusa jos, cu buze carnoase si prevazute cu patru mustati groase, galbui, dintre care cele anterioare sunt mai scurte. Pe mustati se observa cate o dunga subtire, de culoare rosie. Corpul este acoperit de solzi mici. O alta particularitate o constituie prima radie a inotatoarei dorsale, care s-a osificat, devenind un os puternic, orientat spre coada. Inotatoarea de sub coada spre deosebire de mreana vanata nu ajunge pana la inceputul inotatoarei caudale, care este adanc decupata, in forma de “coada de randunica”. Capul si spatele mrenei sunt verde-brune, flancurile mai deschise, stralucind in galben-auriu, burta alb-galbuie. Adeseori, corpul sau este presarat cu puncte mici, de culoare neagra. Marginile inotatoarei dorsale si ale celei caudale sunt inchise, restul inotatoarelor fiind tivite cu o culoare rosiatica. Pe pielita dintre radiile inotatoarelor se disting, de asemenea, punctele negre. In perioada premergatoare reproducerii, pe capetele si spatele masculilor apar acele mici proeminente cornoase, denumite de unii “butoni de amor”, iar pe partile laterale se contureaza dungi transversale albicioase, care dispar la cateva zile dupa reproducere.

Dezvoltare
Mreana are un corp relativ mare. Lungimea obisnuita este de 40-60 cm, iar greutatea medie de 0,8-1 kg, intalnim insa adeseori si exemplare cu o lungime de 70-80 cm, a caror greutate atinge 2-4 kg. Exemplarele de 5-6 kg sunt mult mai rare, desi in Dunare s-a prins mreana de 10 si chiar de 12 kg.

Biologie
Mreana traieste in apele din zona medie a raurilor, zona care se situeaza de obicei in regiunile de deal strabatute de acestea. In zona amintita, albia raurilor este de regula tare, viteza de curgere a apei nu depaseste 1,5-2 m/s, iar adancimea variaza intre 0,5 si 2 metri. Continutul in oxigen dizolvat este de 4-5 cm3/l si salinitatea de 0,12-0,15 g/l. Iarna, aceste ape ingheata, in timp ce vara se incalzesc pana la 20-22°C; in zilele toride, temperatura apei, la amiaza, poate depasi pe unele portiuni chiar si aceste valori. In tara noastra, zona de habitat a mrenei se extinde pe lungi portiuni ale raurilor Mures, Olt, Somes, Tarnave, Arges, Siret si Prut.
Mreana prefera ca loc de trai acele portiuni ale raului in care viteza curentilor este relativ mare, iar albia este alcatuita din pietre si pietris, unde, in adanciturile formate de vartejuri sau la adapostul pietrelor mai mari, poate gasi loc de refugiu si de panda in timpul zilei. Ii plac locurile in care canalele cu ape reziduale se varsa in rau, precum si bancurile de nisip formate de caderile de apa care au luat nastere ca urmare a diferitelor lucrari hidrotehnice; in adanciturile acestora se strange multa hrana, prin care ea scurma in voie. Ii plac de asemenea adanciturile malurilor, sapate de curentii apei, gropile, in care se ascunde adeseori in timpul zilei; ea paraseste aceste ascunzatori cand se insereaza sau peste noapte. Fiind o buna inotatoare, ea parcurge zilnic distante relativ mari in cautarea hranei. Exemplarele mai tinere se deplaseaza in grupuri, spre deosebire de cele mature.
Mreana nu este un peste de prada. Se hraneste in principal cu larvele de insecte, ramele, melcii si unele crustacee mici care traiesc pe fundul apei. Consuma deci aproape numai hrana de origine animala, dar nu-i displac nici resturile vegetale de pe fundul raului, intrate in descompunere, devorand uneori chiar si icrele depuse de alti pesti pe albia raului. “Gusta” aproape tot ceea ce curentii ii aduc in cale, folosindu-se pentru aceasta de gura dispusa inferior, precum si de perechile de mustati alaturate.
Maturitatea sexuala a acestui peste se situeaza la varsta de 3-4 ani, mai rar la 5 ani. Masculii devin maturi din punct de vedere sexual mai devreme decat femelele, care depun primele icre, de obicei, la varsta de 4 ani. Perioada de reproducere, in sudul tarii, are loc in luna mai si mai tarziu iunie-iulie in Moldova si Transilvania. Conform rezultatelor unor cercetari desfasurate ani de-a randul, in Somes, Olt si Tarnava Mare mreana se reproduce in iunie, in Niraj, Cormos si Raul Negru intre 20 iunie si 25 iulie, in timp ce pe portiunea dintre Rastolnita si Deda Muresului, perioada reproducerii corespunde primelor zile ale iunii august, in schimb, pe cursul inferior al Siretului, unde clima este de obicei mai calda, mreana depune icrele inca din luna mai. In functie de greutatea corporala, o femela depune 5000-12000 de boabe de icre de culoare galben-portocalie, cu un diametru de 2,2-2,5 mm. Icrele sunt putin lipicioase, fixindu-se astfel usor pe pietrele sau pietrisul care acopera albia raului. Icrele de mreana nu sunt comestibile, prezentand un anumit grad de toxicitate. Consumul lor poate provoca dureri de cap, greturi si diaree. Carnea mrenei este gustoasa, desi mai ales cea a exemplarelor mai tinere are destul de multe oase.

Lungimea minima admisa la pescuit: 27 cm

Scobar

Raspandire

Scobarul este foarte raspandit pe cursurile superioare ale raurilor din Europa Centrala, in unele rauri a aparut in numar atat de mare intre zona lipanului si cea a mrenei, incat regiunile respective au fost numite zone ale scobarului. Traieste si in partile centrale si vestice ale Europei, ca si in apele ce se varsa in Marea Nordului si Marea Baltica, de la bazinul dunarean si pana la Marea Caspica, in fluviile Volga, Ural si Nipru, scobarul este reprezentat printr-o subspecie, dar nu se gaseste in Crimeea si in Anglia.

In tara noastra, aproape nu exista rau de munte sau de deal in care sa nu traiasca scobarul, dar populeaza indeosebi urmatoarele zone: in Mures, portiunea dintre Toplita si Petelea; in Olt, portiunea dintre Baile Tusnad si Sfantu Gheorghe; in Somesul Mare, portiunea dintre Ilva Mica si Dej; in Somesul Mic, portiunea dintre confluenta Somesului Rece cu cel Cald si pana la Jucul de Jos; in Crisul Repede, portiunea dintre Ciucea si Oradea; in Crisul Negru, portiunea dintre Beius si Tinea; in Aries, portiunea ce tine de la Bistra si pana la locul varsarii in Mures; in Bistrita, portiunea dintre Borca si Piatra Neamt. Se poate trage concluzia ca scobarul este un peste extrem de raspandit in Romania, si care se inmulteste permanent.

Descriere

Corpul scobarului este lunguiet, cilindric, foarte usor comprimat lateral, cu linia dorsala putin curbata; este acoperit cu solzi relativ mari, dispusi frumos, uniform si bine fixati. Capul, nu prea mare, se termina cu un bot bombat, proeminent. Buzele groase, cartilaginoase parca, i-au atras denumirea de “gura-dalta”. Dintii faringieni sunt foarte ascutiti, in forma de cutite. Inotatoarea caudala, puternic decupata, are aspect de coada de randunica. Inotatoarea dorsala si cea ventrala sunt situate aproximativ pe aceeasi linie. Scobarul are intestine negre, de unde si denumirea de “mate-negre”.

Spatele si capul scobarului sunt negru-verzui sau verde-oliv, partile laterale gri-argintiu, cateodata sclipind argintiu-lucios, iar burta alba, stralucitoare. Pe solzi se pot distinge adesea punctulete de culoare neagra, inotatoarea dorsala si caudala sunt cenusii, aproape negre, restul inotatoarelor fiind de un rosu-viu, mai ales in perioada de reproducere. Irisul ochilor are o culoare galben-aurie, fond pe care se distinge o pata rosie, in perioada reproducerii, masculii imbraca haina nuptiala: pe corp apar dungi transversale, iar pe cap si pe solzi se pot distinge si cu ochiul liber mici butoni cornosi cat gamalia unui ac.

Dezvoltare

Lungimea medie a exemplarelor mature este de 20-28 cm, iar greutatea medie de 400-700 g. Scobarul poate atinge si lungimi de 40-50 cm, cantarind in aceste cazuri rare 1-2 kg.

In zonele in care are la dispozitie cantitati mari de hrana, scobarul se dezvolta relativ repede, in caz contrar insa ramane subdezvoltat.

Biologie

Scobarului ii plac apele curgatoare a caror viteza este de aproximativ 0,7-1 m/s, oxigenate in proportie de 5-6 cm3/l si cu o salinitaite de 0,12-0,15 g/litru. Temperatura acestor ape rar se ridica deasupra valorii de 18-19°C in timpul verii. Scobarul se simte bine in raurile limpezi, nepoluate, in albiile carora pietrele sunt acoperite de alge verzi. In asemenea rauri, 65-70% din populatia piscicola este alcatuita din scobari, valoare ce se ridica uneori chiar pana la un procent de 82-96%. Astfel, de exemplu in Mures, in portiunea dintre Deda si Toplita, scobarul alcatuieste 95% din populatia ihtiologica totala a zonei.

Scobarul este un peste pasnic, supranumit de aceea si “mielul apelor”. De obicei inoata pe fundul albiei raului, mai ales in locurile unde apele repezi intalnesc curenti mai lenesi, stand uneori in carduri si pe la vaduri, inoata in apele din imediata apropiere a digurilor, prin portiunea din vecinatatea unor lucrari hidrotehnice, unde curentii nu sunt prea puternici. Placandu-i colectivitatea, si in aceste locuri poate fi observat in carduri.

Principala hrana a scobarului o alcatuiesc algele verzi de pe pietre (perifiton), de pe picioarele podurilor si ale altor constructii din apa, pe care le suge, le “paste” cu mare migala. Urmele gurii sale se pot observa pe obiectele de pe care a cules verdeata. Consuma cu placere insectele si larvele lor care traiesc in apa. Supozitia cum ca scobarul ar consuma icrele lostritei si ca urmare numarul acestor pesti valorosi ar fi scazut din aceasta cauza este nefondata, intrucat in locurile unde lostritele isi depun icrele nu traiesc scobari, in timp ce in locurile unde exista scobari, lostrita nu-si depune niciodata icrele.

Scobarul ajunge la maturitatea sexuala in cel de-al treilea sau al patrulea an de viata. Perioada depunerii icrelor incepe de regula la 20 aprilie si tine pe toata durata lunii mai. Temperatura apei atinge in aceste saptamani 8-12°C, valoare la care scobarii se aduna in grupuri si incep migrarea spre locurile din amonte de depunere a icrelor. O femela depune 12000-40000 boabe de icre, in cazuri foarte rare 52000. Diametrul lor este de 1,8-2 mm, culoarea galbena, usor stravezie.

Carnea scobarului, desi are multe oase, este gustoasa. Odata scos din rau, pe timp de vara, carnea lui se altereaza repede, motiv pentru care trebuie preparat indata.

Lungimea minima admisa la pescuit: 20 cm

Stiuca

Denumire stiintifica: Esox lucius

Raspandire
Traieste indeosebi in apele statatoare, bogate in vegetatie, dar si in cele curgatoare pana in zona deluroasa.

Descriere
Are corpul relativ gros, cilindric si alungit, avand , de regula, lungimea obisnuita 30 - 40 cm (exceptional 1.5 m), iar greutatea de 0.500 g - 1 kg (exceptional 6 - 25 kg).
Botul de forma unui cioc de rata. Gura mare, larg despicata, cu multi dinti. Falca de jos mai lunga decat cea de sus . Inotatoarea dorsala situata mult spre coada.
Coloratia variaza dupa ape, de la cenusiu - verzui la galben - verzui pe spate; burta alba, laturile vargate, marmorat. Inotatoarele cu mai multe dungi transversale de culoare neagra - cenusie.

Comportament
In primele stadii de viata stiuca traieste in carduri si, ca si ceilalti pesti, se hraneste cu microorganismele din apa. Mai tarziu devine solitara si aproape exclusiv ihtiofaga.
Ziua, stiuca sta ascunsa in preajma vegetatiei, aproape nemiscata, in pozitie oblica ( de atac - cu capul mai sus; de repaus - cu capul mai jos ), repezindu-se numai asupra pestilor care ii trec prin preajma, insa noaptea vaneaza activ pentru a-si potoli lacomia ( desi urmareste mai ales maruntisul, poate inghiti si pesti mai mari, pana la 1/3 din greutatea proprie ). Se hraneste pesti marunti, broaste, serpi de apa, mamifere mici de apa si se arata a fi si canibal.
Desi lacoma, stiuca nu se hraneste tot timpul; cu toate ca digera repede si ramane cu stomacul gol, sta zile intregi inactiva, pentru ca apoi sa inghita mai mult decat ii este necesar.
Activitatea stiucilor se declanseaza aproape simultan, nu numai intr-un anumit loc sau intr-o apa, ci pe un teritoriu mult mai larg, asa cum se intampla si cu incetarea hranirii lor.
Ca mai toti rapitorii, se reproduce de timpuriu, imediat ce s-a pornit topirea ghetii, prin februarie si dureaza pana in aprilie. numarul icrelor depuse nu depaseste 300.000; culoarea lor este galbuie si de 2.5 - 3 mm diametru.

Dimensiune minima legala: 40 cm

Salau

Denumire stiintifica: Stizostedion lucioperca

Raspandire
Raspandit in apele statatoare de ses si in Dunare, din care urca in cursul inferior al raurilor mari, coboara pana in Delta, intrand si in lacurile litorale usor salmastre.

Descriere
Are corpul fusiform, putin comprimat, acoperit de solzi mici; botul scurt, gura mare, terminala, inarmata cu dinti asezati in cate un rand pe fiecare falca si alti numerosi dinti pe cerul gurii.
Coloratie: se recunoaste usor dupa dungile brune ce-i traverseaza spinarea cenusie, dupa aripioarele dorsale, aproape egale ca marime, stropite cu pete de culoarea dungilor de pe cap.
Dimensiuni: in conditiile naturale de crestere, atinge in apele noastre lungimi medii de 40-70 cm si 1-2 kg greutate.

Comportament
Forma de apa dulce si usor salmastra, traieste in ape limpezi, cu curent domol si fundul tare, pietros si in special cu fund nisipos, intins sau format din scradis cu adancimi variabile.
Isi alege locurile de panda in preajma obstacolelor naturale, printre ragalii, sub salciile scufundate, in apropierea digurilor de baraj, picioarelor de pod sau epavelor, uneori chiar sub maluri, urcand spre suprafata numai in urmarirea prazii.
In primele stadii de viata se hraneste cu plancton. Catre sfarsitul primului an trece la viermi, larve de insecte si la pesti marunti. Adultii, mai lacomi decat bibanul, aduna de la fund si suprafata raci si broaste, dar in special pestele marunt de tot felul.
Primavara fuge de apele tulburi si de fundurile cu mil.
Reproducerea salaului are loc inaintea crapului, incepand cam din martie si dureaza pana pe la inceputul lunii mai, in dependenta stricta de temperatura apei. Apti pentru reproducere sunt cei care au atins varste intre 2-3 ani. femela depune in bloc cca. 50.000-300.000 icre lipicioase, de un diametru cuprins intre 0.80-1.50 mm, pe care le depune in gropite mici construite dinainte pe fundul apei cu ajutorul cozii.
Dupa 3-12 zile apar puii. Tot timpul parintii stau in jurul lor, dar nu dintr-un instinct patern ci datorita excitarii "poftei" produse de substantele chimice emanate de icrele proaspat depuse sau de carnea proaspata a puietului plapand.
Aceste pofte nu pot fi satisfacute deoarece parintii, in urma intoxicarii organismului in timpul elaborarii sexuale, cad intr-o stare de epuizare sexuala (anorexie genetica). O data cu dezintoxicarea treptata a organismului, anorexia dispare si cu ea si acel iluzoriu "instinct patern", icrele sau puietul cazand prada lacomiei parintilor (canibalism).

Dimensiune minima legala: 40 cm

Somn

Denumirea stiintifica : Silurus Glanis
Familia : Siluridae
Denumiri populare : codau, moaca, somotei (somnul mic, pâna la 2 kg), irma

Denumiri in limbi straine:
Ceha: Sumec Obecny
Daneza: Malle
Finlandeza: Monni
Franceza: Grand silure
Germana: Wels
Greaca: Goulianos
Italiana: Siluro
Norvegiana: Malle
Olandeza: Meerval
Poloneza: Sum Pospolity
Portugheza: Siluro Europeo
Rusa: Obyknovennyi Som
Spaniola: Siluro
Suedeza: Mal
Ungara: Harcsa

Raspandire
In general este intalnit in Dunare si in raurile mari. Primavara poate fi gasit si in balti in cautare de hrana sau a locurilor de reproducere.

Descriere
Are corpul masiv, puternic, gros in parte dinainte si comprimat in cea dinapoi. Pielea nu prezinta solzi, este moale si alunecoasa, cu secretii abundente de mucus. Capul somnului este turtit de sus in jos, gura mare, armata cu dinti ascutiti, conici, indreptati inapoi si asezati in serii pe ambele falci. Pe falca superioara sunt prezente mustati - o pereche - foarte lungi, iar pe cea inferioara 2 perechi mult mai scurte. La somn, inotatoarea anala este foarte lunga.
Coloratie: tonul general, cenusiu - marmorat, laturile maslinii, burta alb - murdar. Poate copia culoarea mediului.
Dimensiuni: in conditii naturale de crestere, in apele noastre poate atinge lungimi de 50 - 100 cm si 40 kg greutate.

Comportament
In primele stadii de viata se hraneste cu larve de insecte. La varsta de o vara mananca puiet de peste, mici crustacei.
Cardurile de somotei stau mai mult in zonele unde circula maruntisul. Maturii, singuratici si greoi, ziua se ascund la fund, in cotloanele intunecate, printre radacinile salciilor batrane, in gropile peste care au cazut busteni sau sub plauri, unde
stau la panda. Noaptea vaneaza prin apropiere in zonele de circulatie a pestelui. In general, hrana somnului este alcatuita din pesti, broaste, viermi si crustacei.
Se reproduce in aprilie - mai, depunandu-si icrele la apa mica, pe langa maluri, pe vegetatie, radacini de salcie sau in gropi sapate de femela.

Gastronomie
Carnea este dulce, insa grasa la somnul ce depaseste 5-6 kg. In schimb nu are oase. Se consuma prajita (pana de somn prajita impreuna cu o garnitura de cartofi natur si o lamaie este o delicatesa), fripta. Din capul de somn iese un bors exceptional. Icrele nu se consuma, fiind toxice.

Dimensiune minima legala: 50 cm

Platica

Denumirea stiintifica : Abramis brama danubii.

Denumiri populare : carjanca (platica mica de 15-25 cm si 200 grame), carjencuta, foaia plopului.

Familia : Cyprinidae.

Raspandire
Platica este un peste de apa dulce, gasindu-se in majoritatea raurilor si lacurilor din tarile europene. La noi o gasim indeosebi in bazinul Dunarii si lacurile de ses si de deal.

Descriere
Are in mod obisnuit 30-40 cm, cu 0,5-1 kg, ajungand pana la 50-60 cm cu circa 6 kg. Corpul este plat (de unde si denumirea pestelui), turtit lateral. Capul este mic, avand gura mica cu buze subtiri si fragile, adaptate gasirii hranei pe fundul apei. Aceasta se poate prelungi ca un tub, ca si la crap. Nu are mustati. Spatele este colorat masliniu-cenusiu, burta alb-argintiu la platicile tinere si galbui la cele mai batrane. In perioada reproducerii masculii de peste 4 ani au niste excrescente numite ?butoni de nunta?. Inotatoarea anala este deosebita fata de a altor pesti, fiind lunga si scobita. Inotatoarele sunt fumurii.

Comportament
Este un peste pasnic, extrem de sperios la zgomote puternice si miscare. Isi cauta hrana compusa din plante acvatice, larve de insecte, viermi, crustacei in preajma malurilor maloase, pe langa perdelele de stuf, in preajma pragurilor in rauri. In primii ani de viata este un peste de card. Exemplarele mari sunt solitare si stau in locuri adanci, linistite (senalul raului, mijlocul lacului).

Gastronomie
Desi are multe oase, carnea este foarte gustoasa, saramura de platica fiind foarte apreciata de catre cunoscatori.

Pastrav

Denumire stiintifica: Salmo trutta fario

Familia: Salmonide

Raspandire
Mai este denumit de pescari si "indigenul" si este cel mai raspandit in raurile din Carpati, comparativ cu ceilalti pastravi, cu lostrita ori lipanul. Fiind pretentios fata de conditiile de mediu, avand nevoie de ape limpezi si reci a caror temperatura sa nu treaca de 17-18 grade, bogate in oxigen, pastravul s-a restrans considerabil urcand spre paraie si izvoare.

Descriere
In conditii obisnuite pastravul indigen ajunge la 20 cm in cel de al treilea an (dimensiune admisa la pescuit). In mediu prielnic cresterea este mult mai rapida, pestravii trecand de 20 cm in mai putin de 2 ani.

Functie de capacitatea biogenica a raului, pastravii ajung cam la aceeasi dimensiune in acelasi timp.
Coloritul obisnuit este brun-masliniu pe spate, deschizandu-se spre pantecul alb-murdar. Flancurile sunt stropite mai mult in partea superioara de o multime de pete brun inchis, de forme neregulate, printre care se disting mici stelute rosii cu margini tivite in alb-galbui, ce coboara spre partea ventrala.
Faptul ca pastravul prefera sa-si pastreze locul de vanatoare este confirmat de variatiile ce apar in coloritul diferitelor exemplare.Limpezimea apei si gradul de expunere a albiei (ori de acoperire a malurilor cu vegetatie), natura fundului si dezvoltarea florei subacvatice sunt factori care determina modificari ale coloritului. Mimetismul este unul din mijloacele de aparare ale pastravului.
Daca fundul este pietros, apa de 2-3 palme, albia lipsita de vegetatie pe maluri, coloritul va fi mai deschis, verzui, usor masliniu pe spate, cu pete inchise mai slab conturate, care coboara si pe flancuri.

Comportament
In prima vara puietul sta mai mult in locuri ferite si in grupuri mici, insa, pe masura ce creste, "distanta" intre pastravi creste si ea, din al doilea an devenind vanatori solitari.
Comportamentul indigenului este caracterizat de voracitate si teama. Indigenul se hraneste cu orice mica vietate ii trece prin preajma. Falcile puternice sunt pline cu dinti, ochii mari dispusi lateral le permit supravegherea unui camp larg. Fara sa se departeze de ascunzatoarea aleasa, pastravul isi delimiteaza un teritoriu de vanatoare: o fasie nu prea lata paralela cu directia curentului. Deoarece teama il tine aproape de fundul apei sau de bolovanul sub care sa se ascunda in caz de pericol, pastravul pandeste de acolo, dintr-o pozitie care sa-l fereasca de curent, asteptand orientat in susul apei sa ii vina hrana. Lungimea si latimea fasiei aparate depind de adancimea apei, de limpezimea acesteia, de posibilitatea de a vedea prada sau presupusul dusman. Intr-o apa putin adanca, usor tulbure, spatiul controlat se restrange la zona din imediata apropiere a ascunzatorii.
Viteza curentului este un alt factor de care depinde suprafata teritoriului de vanatoare, intr-o apa repede pastravul neavand timp sa culeaga decat ce-i trece prin preajma.
De asemenea, este foarte importanta luminozitatea si expozitia albiei; in locuri luminoase, deschise, pastravul se va feri sa vaneze prea departe, mai ales in timpul zile, pe cer senin.
Toamna, o data cu racirea apelor, pastravii se pregatesc de boiste. Maturitatea sexuala o ating la 2-3 ani, masculul mai repede decat femela. Coloritul lor devine mai aprins, teama instinctiva dispare, la fel si foamea. In aceasta perioada pastravii urca in grupuri mici spre locurile adapostite, cu apa mai domoala, uneori ajungand in apele foarte mici ale izvoarelor. Boistea are loc incepand din luna octombrie si dureaza pana pe la mijlocul lunii noiembrie, cand temperatura apei ajunge la 7-8 grade. Femela depune 2000 - 4000 icre / kgcorp, mai multe in apele cu o capacitate biogenica ridicata si mai putine in cele mai sarace in hrana si mai reci. Puietul iese din icre prin lunile martie-aprilie, dupa ce icrele au acumulat 350 - 400 grade-zile.

Dimensiune minima legala: 20 cm

Fitifag

Denumire stiintifica: Hypophthalmichthys molitrix

Fitofagul este o specie extrem de raspandite in tara noastra, in special in lacurile de campie (crescatorii).
Literatura de specialitate indica doua ramuri distincte: o specie de culoare mai deschisa (care prefera planctonul de natura vegetala) denumit uzual Fitofag si o specie de culoare marmorata (consuma plancton de origine animala) denumita Novac. Acesta din urma poate fi deosebit de Fitofag prin faptul ca are capul mai mare, cu branhii dezvoltate.
Aceste specii de crapi chinezesti, din punct de vedere al pescarului sportiv, nu prezinta interes prea mare deoarece nu mananca momeala traditionala si deci nu pot fi capturate in mod sistematic prin procedee de pescuit sportiv. Chiar daca au fost incercari de elaborare a unor retete de momeli speciale pentru aceste specii de pesti, capturile au fost cu totul intamplatoare.
Ironia soartei este ca Novacul poate atinge dimensiuni uluitoare, depasind adesea 65 kg. Pentru pescar este o veritabila ispita. Dimensiunile mari se datoreaza si hranirii fortate; odata cu aspirarea apei acesta aduna planctonul pe care il separa prin intermediul branhiilor care prezinta o structura speciala (un veritabil filtru).

Dimensiune minima legala 35cm

Cteno

Denumire stiintifica: Ctenopharyngodon idella

Familia: Ciprinide

Denumire comuna: Amur, Ten, Crap Chinezesc.

Descriere
Este una dintre speciile de crap cele mai spectaculoase care traiesc in tara noastra, avand preferinte alimentare de natura predominant vegetala. Se deosbeste totusi de crap prin inotatoarea dorsala scurta, lipsita de rediu spinos si gura semiventrala. Dintii faringieni foarte dezvoltati, tari si zimtati, asemanatori celor ai rosioarei tradeaza preferinta lui pentru hrana din ierburi si plante acvatice. Corpul sau zvelt si fusiform este acoperit in intregime de solzi mari, de culoare gri-argintie, cu nuante inchise pe spate. Exemplarele mari ating uzual 30 kg si peste 130 cm lungime.

Acestia sunt niste pesti deosebit de vioi iar cand sunt capturati opun o mare rezistenta, in timpul drilului.

Carnea lui este foarte gustoasa, bogata in grasime, consumandu-se proaspata sau sarata.

Dimensiune minime legala 35cm

Crap

Denumire stiintifica: Cyprinus Carpio Carpio

Familia: Ciprinide

Descriere:
Dimensiunile obisnuite ale crapului sunt intre 50-100 cm si (6-20 kg), ajungand pana la 140 cm si 45 kg (rar).
Durata de viata este lunga pana la 15-20 de ani.
Corpul este alungit, comprimat lateral.
Gura este subterminala, adaptata gasirii hranei pe fundul apei. Buzele groase sunt de asemenea adaptate la modul de hranire, putandu-se extinde ca un tub. Tot pe buze se gasesc patru mustati scurte, care il ajuta la pipait. Sozii sunt mari. Exista si varietati de crap cu solzi foarte mari si putini (crap oglinda) sau fara solzi (crap golas).
In functie de mediul in care traieste, coloratia crapului difera de la argintiu-auriu in ape limpezi, curate, pana la verzui negricios in lacurile invadate de vegetatie.

Origine:
Crapul este originar din Asia.

Raspandire:
Traieste in toate raurile si lacurile din Europa si Asia. In ultimul secol a fost aclimatizat si in America de Nord si de Sud si Australia, insa in aceste tari este considerat daunator datorita impactului negativ al acestuia asupra speciilor locale. Nu se intalneste in Africa, Siberia. La noi in tara traieste in toate lacurile si raurile de deal si de ses, in Dunare si Delta Dunarii. Apreciaza o apa transparenta, avand pe fund nisip sau mal, bogata in plante acvatice si obstacole naturale.

Inmultire:
Inmultirea crapului are loc la mijlocul primaverii, cand apa atinge 8-10 grade Celsius, dupa ce iese din hibernare. (aprilie - mai). Femela depune circa 100 000 icre pentru 1 Kg/corp. Alevinii eclozeaza dupa 3 - 4 zile. Primele doua zile se hranesc cu sacul vitelin, pentru ca dupa aceea sa treaca la o hranire activa, in aceleasi ape in care s-au nascut. La venirea toamnei, puii au deja 100 de grame.

Dimensiune minima legala 35cm.

Clean

Denumire stiintifica: Leuciscus cephalus

Raspandire

Foarte raspandit in toate apele curgatoare din regiunile de dealuri, urca pana in zona pastravului si lipanului, dar il putem gasi - mai rar -si in apele de campie.

Descriere

Are corpul gros, aproape cilindric, capul relativ mare, gura terminala si larga; solzii, destul de slab fixati, sunt tiviti cu negru.Se deosebeste de crap prin lipsa mustatilor, precum si prin aripioara dorsala, care la clean este mult mai mica.

Coloratia: spatele verde - cenusiu metalic, piesele operculare si laturile argintii, Burta alba - mat, iar inotatoarele pectorale, ventrale si anala sunt portocalii sau rosii.

Dimensiuni: poate atinge lungimi de 25 - 40 cm (exceptional 50 - 80 cm) si 200 g greutate (exceptional 4 kg).

Comportament
Vara si toamna sta in locuri mai linistite, in bulboane, pandind prada din zone unde curentul apei nu este prea puternic. Dimineata, seara si mai ales noaptea se hraneste cu larve de perlide, efemeride, scarabeti, viermi, vegetale, atacand si puii si icrele altor pesti.

In prima perioada de viata traieste in carduri, cu cat avanseaza in varsta devenind solitar.

Se reproduce devreme si chiar in lunile iulie - august. In timpul reproducerii masculii poarta niste granulatii albe pe cap si pe laturi. Femela depune pana la 100.000 icre de diametrul de 1 -1 1/2 mm, pe locurile tari, pietroase sau fara vegetatie acvatica, acolo unde apa este linistita.

Dimensiune minima legala: 25 cm

Biban

Denumire stiintifica: Perca fluvialitis

Raspandire
Foarte raspandit este intalnit in apele dulci si salmastre, in cele curgatoare pana in zona mrenei, dar mai ales in apele statatoare, unde nu trebuie sa infrunte curentul.

Descriere
Are corpul indesat, arcuit, mai inalt spre cap si mult mai gatuit spre coada, capul aproape conic cu botul scurt si gura terminala captusita cu dinti si ochi mari. Aripioara dorsala, formata numai din radii tari tepoase. Are corpul acoperit cu solzi mici, zimtati, adanc infipti.
Colorat pe spate cenusiu - verzuie cu reflexe metalice; laturile verzui cu reflexe aramii, burta plumburie albicioasa si cateodata galbena - palid. Pe laturile corpului se disting bine 5 - 9 dungi verticale de culoare inchisa. Prima inotatoare dorsala , la terminare are 2 - 3 pete inchise. In apele noastre atinge lungimea medie de 15-30 cm si 100-350 g greutate.

Comportament
Isi petrece prima parte a vietii in carduri, sute de bibanasi prezenti pretutindeni, ziua spre suprafata, noaptea spre fund, dar nu prea la adanc. Cand a atins o palma, rar cardul numara 20 de exemplare. matur, devine solitar. Nu face niciodata migratii, aciuindu-se langa tot ce este vertical sau in panta abrupta, in cotloanele din maluri, pe langa cocioace, printre radacini, in ochiurile din mijlocul stufariilor, sub pasarele sau debarcadere, la orice confluente, oriunde se gaseste pestele marunt.

Se hraneste cu crustacei, moluste, larve de insecte si, in special, pesti de talie marunta ( plevusca), icrele pestilor si chiar semeni de ai lui.

Se reproduce, cand a implinit 3 ani, pe la mijlocul lui martie ( daca apa are 10 - 12 grade ) si pana in aprilie. Icrele sunt depuse numai dimineata, la apa mica, cu vegetatie multa, fie sub forma de siraguri de margele marunte lungi de 1-2 m si late de 2-3 cm imbracate intr-un tesut gelatinos, fie sub forma unor ghemuri stranse bine, pe care le asaza aproape de maluri, pe pietre, pe bucati de lemn ratacite etc.

Spre iarna, cardurile numeroase de bibani se retrag catre fundul apei, se hranesc putin sau deloc si in primavara revin la aceleasi obiceiuri.

Dimensiune minima legala: 12 cm

Babusca

Denumire stiintifica: Rutilus Rutilus Carpathorossicus

Denumire comuna: Babusca, Ocheana, Taranca, Balos

Raspandire
Babusca, sora buna cu rosioara, este un peste larg raspandit in bazinul dunarean aflandu-se la noi in toate baltile si helesteiele.

Descriere
Lungimea ei ajunge, de regula 20-25 cm, foarte rar 35 cm, iar ca greutate 80 - 200 g si respectiv 500 g.
Se deosebeste de rosioara prin lipsa carenei si, mai ales, datorita inotatoarei dorsale aproape in acelasi plan cu inotatoarele ventrale.

Comportament
In apele in care traieste, babusca prefera fundurile mai nisipoase, si ierneaza masata in carduri in gropile mai adanci.

Gastronomie
Babusca are o carne calitativ scazuta.

Se folosesc cam aceleasi momeli ca si pentru crap, dar in special viermisori.

Dimensiunea legala de pastrare este de 12 cm.

Avat

Denumire stiintifica: Aspius aspius

Familia: Ciprinide

Denumie comuna: Avat, Aun, Butoi, Gonaci, Haut, Peste lup.

Raspandire
Fiind peste de apa dulce, poate fi intalnit: in Dunare, poate urca pe rauri si sa ajunga pana in zonele de deal, in raurile de apa salcie ale Deltei si chiar si in lacurile litorale.

Descriere
Corpul avatului este alungit, viguros, cu solzi mici bine fixati cu striuri, cu spinarea si muchia ventrala rotunjite, inotatoarea dorsala mai inalta decat lunga, taiata oblic si mult impinsa spre coada. Are capul conic, gura mare, larga, cu falca de jos arcuita in sus.
Colorit: muchia spinarii bate in verde - albastrui, iar laturile si pantecele sunt argintii lucioase. Aripioarele ventrale au marginile roscate.
Dimensiuni: in conditii normale, atinge in apele noastre lungimi medii de 30-50 cm si pana la 1 kg greutate.

Comportament
Traieste singuratic, in special in straturile superioare ale apei. Se reproduce prin martie, in rauri, pe fund pietros sau nisipos unde femelele, cam in al cincilea an de viata, isi depun icrele - intre 80.000-100.000 icre. Se hraneste cu peste mic. Astfel, in ordinea preferintei: obletul, rosioara, platica, plevusca, iar in josul Dunarii, puietul de scrumbii. Nu refuza nici crustacei, moluste, viermi sau insecte.Perioada cea mai intensa de hranire este aprilie - octombrie.

Primavara poate fi gasit in apropierea suvoaielor repezi, care aduc maruntisul luat de curent, dar si in zonele unde apa limpede din balta se intalneste cu cea tulbure a raurilor. Cand curentul este prea puternic prefera sa stea mai aproape de maluri.

Vara, cand nivelul apelor incepe sa se echilibreze, avatul isi cauta locurile de vanatoare pe langa bancurile de nisip, la apa incalzita unde se aduna puietul, dar locurile preferate ramangurile de varsare in rauri sau in Dunare, ale garlelor si canalelor. Rar mai poate fi gasit in balti.

Toamna, pe masura ce apele se racesc, avatul coboara spre fund, continua sa "muste", insa mai rar.

Dimensiune minima legala: 30 cm