Scobar

Raspandire

Scobarul este foarte raspandit pe cursurile superioare ale raurilor din Europa Centrala, in unele rauri a aparut in numar atat de mare intre zona lipanului si cea a mrenei, incat regiunile respective au fost numite zone ale scobarului. Traieste si in partile centrale si vestice ale Europei, ca si in apele ce se varsa in Marea Nordului si Marea Baltica, de la bazinul dunarean si pana la Marea Caspica, in fluviile Volga, Ural si Nipru, scobarul este reprezentat printr-o subspecie, dar nu se gaseste in Crimeea si in Anglia.

In tara noastra, aproape nu exista rau de munte sau de deal in care sa nu traiasca scobarul, dar populeaza indeosebi urmatoarele zone: in Mures, portiunea dintre Toplita si Petelea; in Olt, portiunea dintre Baile Tusnad si Sfantu Gheorghe; in Somesul Mare, portiunea dintre Ilva Mica si Dej; in Somesul Mic, portiunea dintre confluenta Somesului Rece cu cel Cald si pana la Jucul de Jos; in Crisul Repede, portiunea dintre Ciucea si Oradea; in Crisul Negru, portiunea dintre Beius si Tinea; in Aries, portiunea ce tine de la Bistra si pana la locul varsarii in Mures; in Bistrita, portiunea dintre Borca si Piatra Neamt. Se poate trage concluzia ca scobarul este un peste extrem de raspandit in Romania, si care se inmulteste permanent.

Descriere

Corpul scobarului este lunguiet, cilindric, foarte usor comprimat lateral, cu linia dorsala putin curbata; este acoperit cu solzi relativ mari, dispusi frumos, uniform si bine fixati. Capul, nu prea mare, se termina cu un bot bombat, proeminent. Buzele groase, cartilaginoase parca, i-au atras denumirea de “gura-dalta”. Dintii faringieni sunt foarte ascutiti, in forma de cutite. Inotatoarea caudala, puternic decupata, are aspect de coada de randunica. Inotatoarea dorsala si cea ventrala sunt situate aproximativ pe aceeasi linie. Scobarul are intestine negre, de unde si denumirea de “mate-negre”.

Spatele si capul scobarului sunt negru-verzui sau verde-oliv, partile laterale gri-argintiu, cateodata sclipind argintiu-lucios, iar burta alba, stralucitoare. Pe solzi se pot distinge adesea punctulete de culoare neagra, inotatoarea dorsala si caudala sunt cenusii, aproape negre, restul inotatoarelor fiind de un rosu-viu, mai ales in perioada de reproducere. Irisul ochilor are o culoare galben-aurie, fond pe care se distinge o pata rosie, in perioada reproducerii, masculii imbraca haina nuptiala: pe corp apar dungi transversale, iar pe cap si pe solzi se pot distinge si cu ochiul liber mici butoni cornosi cat gamalia unui ac.

Dezvoltare

Lungimea medie a exemplarelor mature este de 20-28 cm, iar greutatea medie de 400-700 g. Scobarul poate atinge si lungimi de 40-50 cm, cantarind in aceste cazuri rare 1-2 kg.

In zonele in care are la dispozitie cantitati mari de hrana, scobarul se dezvolta relativ repede, in caz contrar insa ramane subdezvoltat.

Biologie

Scobarului ii plac apele curgatoare a caror viteza este de aproximativ 0,7-1 m/s, oxigenate in proportie de 5-6 cm3/l si cu o salinitaite de 0,12-0,15 g/litru. Temperatura acestor ape rar se ridica deasupra valorii de 18-19°C in timpul verii. Scobarul se simte bine in raurile limpezi, nepoluate, in albiile carora pietrele sunt acoperite de alge verzi. In asemenea rauri, 65-70% din populatia piscicola este alcatuita din scobari, valoare ce se ridica uneori chiar pana la un procent de 82-96%. Astfel, de exemplu in Mures, in portiunea dintre Deda si Toplita, scobarul alcatuieste 95% din populatia ihtiologica totala a zonei.

Scobarul este un peste pasnic, supranumit de aceea si “mielul apelor”. De obicei inoata pe fundul albiei raului, mai ales in locurile unde apele repezi intalnesc curenti mai lenesi, stand uneori in carduri si pe la vaduri, inoata in apele din imediata apropiere a digurilor, prin portiunea din vecinatatea unor lucrari hidrotehnice, unde curentii nu sunt prea puternici. Placandu-i colectivitatea, si in aceste locuri poate fi observat in carduri.

Principala hrana a scobarului o alcatuiesc algele verzi de pe pietre (perifiton), de pe picioarele podurilor si ale altor constructii din apa, pe care le suge, le “paste” cu mare migala. Urmele gurii sale se pot observa pe obiectele de pe care a cules verdeata. Consuma cu placere insectele si larvele lor care traiesc in apa. Supozitia cum ca scobarul ar consuma icrele lostritei si ca urmare numarul acestor pesti valorosi ar fi scazut din aceasta cauza este nefondata, intrucat in locurile unde lostritele isi depun icrele nu traiesc scobari, in timp ce in locurile unde exista scobari, lostrita nu-si depune niciodata icrele.

Scobarul ajunge la maturitatea sexuala in cel de-al treilea sau al patrulea an de viata. Perioada depunerii icrelor incepe de regula la 20 aprilie si tine pe toata durata lunii mai. Temperatura apei atinge in aceste saptamani 8-12°C, valoare la care scobarii se aduna in grupuri si incep migrarea spre locurile din amonte de depunere a icrelor. O femela depune 12000-40000 boabe de icre, in cazuri foarte rare 52000. Diametrul lor este de 1,8-2 mm, culoarea galbena, usor stravezie.

Carnea scobarului, desi are multe oase, este gustoasa. Odata scos din rau, pe timp de vara, carnea lui se altereaza repede, motiv pentru care trebuie preparat indata.

Lungimea minima admisa la pescuit: 20 cm